capitolul I "Vag"
Poate va mai aduceti aminte din copilaria aia putin uitata aia care este putin departe,dar trece cu fiecare zi,trece dar tot mai vag ne aducem aminte de ea......
Da ce bine e sa fi copil ce bine era sa privesti cand era mic.....atunci cand simturile ti se dezvolta atunci cand ochi ti se lumineaza cu fiecare descoperire,cu energia care nu se termina cu explorarile amanuntite....doamne ce nu as da sa fiu din nou copil.
Un citat spunea:"Numai copilaria stie adevarul pe de rost insa, nu-l poate spune" ,copilaria este ca si trenul adica trecator el se opreste la vamile cerului unde ne vom cobori,si vom porni din nou intr-o noua calatorie,calatoria vieti.Am sa va spun o poveste a copilariei ea suna cam asa:
Caprioara,
"Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.
Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.
Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.
Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...
Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii".
M-am gandit sa va impartasesc una din povestirile ce mi-au marcat copilaria (inca mi se mai umezesc ochii, de cate ori o citesc) . Pentru mine e cea mai frumoasa … poate v-a placut si voua …
"Inceput"
Cand eram baiat paduri cutreieram,"padurea borcutului" unde se afla o apa minerala iesita din inima pamantului,o apa fantastica parca iesita din povesti,un elixir al tineretii,al tinereti fara batranete,nu era zi ca sa nu trec ca sa adulmec si sa ma racoresc in zilele toride ,numai sa simt raceala apei....Izvorul aduna in fiecare dumineca cete de tineri care dupa slujba de dumineca se adunau sa faca pe placul stramosilor sa danseze dansuri populare in costume specifice.Venea-m intr-o dumineca de la biserica ,cand de pe marginea drumului vedeam plin de tineri imbracati in costume populare si asteptau sa danseze la ciuperca de dans.Este o imagine ce nu pot sa uit ,o imagine fantastica parca din cartile timpurii,cand bunici iti povesteau si parca te trezeai in mijlocul ei,da....bunicii!Pe bunicii ii pot descrie ca "cei inteleptii"dati-mi voie sa fac o paranteza"batranul intinde mana dupa recolta care a sadit-o dealungul vieti, vitata ii trece prin fata...o inocenta atat de frageda,cand ma gandesc....se intinde dupa ea se aseaza incet cu aceea fata blanda acelea manuri muncite trecute prin viata,ma vad si eu dupa o recolta bogata undeva unde mie drag mie.....undeva unde sa simt briza vantului mirosul ierbei,atingerea soarelui,undeva asteptand,sper sa pot intelege sa pot simti atingerea...emotia atat am vrut sa adaug..Venim impreuna dar plecam in timp diferit.
Va mai aduceti aminte de bunicii?.Cautati adanc..foarte adanc,va spun...spuneti-va cuvantul "poveste"as putea continua la nesfarsit cu subiectul asta,dar poate am sa-il dezbat mai incolo.
S-ar putea sa fim din nou copii?sa petrecem timpul cu nazbati,cu multa energie,dar cum timpul trece iti pierzi din energie tot mai mult,dar tot timpul este ceva care sa iti deie energie zi de zi...ceva...ii ceva de viitor legat pe care noi cei din trecut nu il intelegem....am impresia ca avem un drum lung de urmat....pe care il urmam pe o carare foarte lunga...iar pe carare intalnim tot felul de piedici...dar si lucruri fantastice...
Fantastica a fost si prima mea zi de scoala,pe care pregatirile le facusem cu mult timp inainte,inca mai tin minte ghiozdanul cu doua catarame,penarul di tabla,a fost o zi fantastica,cand am calcat cu picioarele pe colidorul scoli,priveam ingandurat si tulburat de cele o sa se intample,..Invatatorea pasi in clasa toti statea-m asezati cuminti cu mainile la spate fara un cuvant,un respect pe care zilele astea nu le vezi,ascultam fiecare cuvant al ei,memoram fiecare cuvant rostit....iar in fiecare zi era o placere sa auzi clopotelul care suna...adanc si il simteai atunci ca o energie sporita iesita din tine....(va urma)
